Durerea despărţirii de iubitul nostru frate si tovarăş de arme sub steagul Evangheliei, RADU MUREŞAN, plecat în Cetatea Cerească, se îngemănează cu speranţa revederii. Sincere condoleanţe familiei! Mângâierile divine să vă prisosească în aceste momente deosebit de grele! Ticu Moisa, Bucureşti
NU PIERE CEL NEPRIHĂNIT... Isaia 57.1 → Ioan 3.16
Nu piere cel neprihănit, Cel cununat cu viaţa, Căci lui mormântul i-a-nghiţit Nu sufletul, ci faţa...
Nu piere omul credincios Ce s-a unit cu harul, Căci pentru el Isus Cristos A suferit Calvarul...
Nu piere cel răscumpărat Deşi coboară-n groapă, Căci Însuşi Dumnezeu i-a dat Să bea a Vieţii Apă...
Nu piere cel ce are Sus Un loc, un tron şi-un Tată; Pe braţ de îngeri este dus În Ţara minunată...
Nu piere-al învierii fiu Ce-a adormit în Domnul; Deşi el zace în sicriu, Uşor îi este somnul...
Şi-atunci când trâmbiţa va da Semnalul de trezire, C-un trup de slavă-l va schimba Pe cel de putrezire...
Născut din Duh şi adevăr, Nu poate ca să piară: Cristos i-a hărăzit în Cer Eternă primăvară... (Cântările treptelor, nr.163)
Sincere condoleanţe şi Geneza 24.56, fratele vostru de cruce, Ticu Moisa, Bucureşti
S-A DUS ACASĂ (Luca 1.23) Introducere: Observăm în textul evanghelistului Luca cel puţin 3 elemente demne de remarcat la marele preot Zaharia: a. un portret remarcabil (vers. 6) = a fost un om neprihănit, cu o viaţă fără pată, în ciuda păcătoşeniei majoritare b. o perseverenţă remarcabilă (vers. 13) = a fost un om stăruitor în rugă-ciune, în ciuda sterilităţii Elisavetei şi a vârstei lor înaintate (vezi şi Rom. 4.18) c. un privilegiu remarcabil (vers. 13-15) = a fost ales să fie tatăl lui Ioan, înainte-mergătorul lui Mesia, în ciuda momentelor de şovăială şi necredinţă Dar ceea ce mă lasă mut de uimire este faptul că, în ciuda handicapului dobândit („a rămas mut“, vers. 22), el nu-şi curmă slujirea (vers. 23)! Ce mărturie măreaţă a dat şi împăratul Dariu despre slujirea proorocului Daniel: „Dumnezeul tău, căruia Îi slujeşti necurmat“ (Dan. 6.20)! Ce har să te poţi duce Acasă cu slujirea pe care nu ţi-a putut-o curma nici necazul, nici strâmtorarea, nici foamea, nici prigoana, nici lumea, nici Satan...! Să privim slujba creştinului din 3 puncte de vedere: 1. o slujbă încredinţată (2 Cor. 5.19; Tit 1.3) = privilegiul slujitorului Fiul lui Dumnezeu a luat un chip de rob pentru a elibera pe robii Diavolului (Ioan 8.31-32, 34-36) şi a face din ei robii lui Dumnezeu (Mt. 6.24). În această calitate, ni s-a încredinţat tuturor (1 Petru 4.10): a. o slujbă specială (1 Tes. 1.9-10) b. o slujbă superioară (2 Cor. 3.9) c. o slujbă slăvită (Ef. 1.12) Încredinţarea unei misiuni impune îndeplinirea acelei misiuni. Aşadar, 2. o slujbă încheiată (Lc. 1.23; F.A. 20.24) = perseverenţa slujitorului Înţeleptul Solomon spunea că „mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui“ (Ecl. 7.8). Tocmai de aceea, eu şi tu trebuie să perseverăm cu credincioşie pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, să ne ducem la bun sfârşit slujirea noastră (Ps. 1.3; vezi şi 1 Petru 1.9). În ce fel se poate asta? Iată cum: a. slujind cu smerenie (F.A. 20.19) b. slujind cu suflet (Ps. 100.2) c. slujind cu sârguinţă (Rom. 12.11) În chipul acesta, ne va fi garantată: 3. o slujbă încununată (2 Tim. 4.7-8; Rom. 8.30) = proslăvirea slujitorului a. vom fi cu El, cu marele nostru Mântuitor şi Domn (1 Tes. 4.17) b. vom fi ca El, ca marele nostru Mântuitor şi Domn (1 Ioan 3.2). Încheiere: Ferice de slujitorul ostenit care se întoarce Acasă cu slujba încheiată (Is. 57.2; Apoc. 14.13)! Domnul să ne ajute şi nouă tuturor! Amin.
Fratele nostru RADU MURE:AN s-a dus acasă... El se va odihni de ostenelile lui. Să-i urmăm pilda vieţii lui ca să-l întâlnim acasă la Domnul! (TICU MOISA, Bucureşti)
Durerea despărţirii de iubitul nostru frate si tovarăş de arme sub steagul Evangheliei, RADU MUREŞAN, plecat în Cetatea Cerească, se îngemănează cu speranţa revederii.
RăspundețiȘtergereSincere condoleanţe familiei!
Mângâierile divine să vă prisosească în aceste momente deosebit de grele!
Ticu Moisa, Bucureşti
NU PIERE CEL NEPRIHĂNIT...
Isaia 57.1 → Ioan 3.16
Nu piere cel neprihănit,
Cel cununat cu viaţa,
Căci lui mormântul i-a-nghiţit
Nu sufletul, ci faţa...
Nu piere omul credincios
Ce s-a unit cu harul,
Căci pentru el Isus Cristos
A suferit Calvarul...
Nu piere cel răscumpărat
Deşi coboară-n groapă,
Căci Însuşi Dumnezeu i-a dat
Să bea a Vieţii Apă...
Nu piere cel ce are Sus
Un loc, un tron şi-un Tată;
Pe braţ de îngeri este dus
În Ţara minunată...
Nu piere-al învierii fiu
Ce-a adormit în Domnul;
Deşi el zace în sicriu,
Uşor îi este somnul...
Şi-atunci când trâmbiţa va da
Semnalul de trezire,
C-un trup de slavă-l va schimba
Pe cel de putrezire...
Născut din Duh şi adevăr,
Nu poate ca să piară:
Cristos i-a hărăzit în Cer
Eternă primăvară...
(Cântările treptelor, nr.163)
Sincere condoleanţe şi Geneza 24.56,
fratele vostru de cruce,
Ticu Moisa, Bucureşti
S-A DUS ACASĂ (Luca 1.23)
Introducere: Observăm în textul evanghelistului Luca cel puţin 3 elemente demne de remarcat la marele preot Zaharia:
a. un portret remarcabil (vers. 6) = a fost un om neprihănit, cu o viaţă fără pată, în ciuda păcătoşeniei majoritare
b. o perseverenţă remarcabilă (vers. 13) = a fost un om stăruitor în rugă-ciune, în ciuda sterilităţii Elisavetei şi a vârstei lor înaintate (vezi şi Rom. 4.18)
c. un privilegiu remarcabil (vers. 13-15) = a fost ales să fie tatăl lui Ioan, înainte-mergătorul lui Mesia, în ciuda momentelor de şovăială şi necredinţă
Dar ceea ce mă lasă mut de uimire este faptul că, în ciuda handicapului dobândit („a rămas mut“, vers. 22), el nu-şi curmă slujirea (vers. 23)!
Ce mărturie măreaţă a dat şi împăratul Dariu despre slujirea proorocului Daniel: „Dumnezeul tău, căruia Îi slujeşti necurmat“ (Dan. 6.20)!
Ce har să te poţi duce Acasă cu slujirea pe care nu ţi-a putut-o curma nici necazul, nici strâmtorarea, nici foamea, nici prigoana, nici lumea, nici Satan...!
Să privim slujba creştinului din 3 puncte de vedere:
1. o slujbă încredinţată (2 Cor. 5.19; Tit 1.3) = privilegiul slujitorului
Fiul lui Dumnezeu a luat un chip de rob pentru a elibera pe robii Diavolului (Ioan 8.31-32, 34-36) şi a face din ei robii lui Dumnezeu (Mt. 6.24).
În această calitate, ni s-a încredinţat tuturor (1 Petru 4.10):
a. o slujbă specială (1 Tes. 1.9-10)
b. o slujbă superioară (2 Cor. 3.9)
c. o slujbă slăvită (Ef. 1.12)
Încredinţarea unei misiuni impune îndeplinirea acelei misiuni. Aşadar,
2. o slujbă încheiată (Lc. 1.23; F.A. 20.24) = perseverenţa slujitorului
Înţeleptul Solomon spunea că „mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui“ (Ecl. 7.8). Tocmai de aceea, eu şi tu trebuie să perseverăm cu credincioşie pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, să ne ducem la bun sfârşit slujirea noastră (Ps. 1.3; vezi şi 1 Petru 1.9). În ce fel se poate asta? Iată cum:
a. slujind cu smerenie (F.A. 20.19)
b. slujind cu suflet (Ps. 100.2)
c. slujind cu sârguinţă (Rom. 12.11)
În chipul acesta, ne va fi garantată:
3. o slujbă încununată (2 Tim. 4.7-8; Rom. 8.30) = proslăvirea slujitorului
a. vom fi cu El, cu marele nostru Mântuitor şi Domn (1 Tes. 4.17)
b. vom fi ca El, ca marele nostru Mântuitor şi Domn (1 Ioan 3.2).
Încheiere: Ferice de slujitorul ostenit care se întoarce Acasă cu slujba încheiată (Is. 57.2; Apoc. 14.13)! Domnul să ne ajute şi nouă tuturor! Amin.
Fratele nostru RADU MURE:AN s-a dus acasă... El se va odihni de ostenelile lui.
Să-i urmăm pilda vieţii lui ca să-l întâlnim acasă la Domnul!
(TICU MOISA, Bucureşti)